Vulnerabilitatea juridică:
Faptul că Damen a contestat oficial însăși licitația de lichidare (atât regulamentul de vânzare, cât și rezultatul adjudecării) la Tribunalul Constanța, va prelungi câteva luni (media e de 18 luni) până la adjudecare.
《Terenul din incinta şantierului, în suprafață de 793.274 mp (CF 102462), este proprietatea publică a Statului Român, concesionat pe 49 de ani către Şantierul Naval 2 Mai S.A. prin HG nr. 763/2024, pentru asigurarea continuității obligațiilor asumate prin contractul de închiriere din 30.01.1997 încheiat cu debitoarea. În termen de 30 de zile de la declararea adjudecatarului, acesta are obligația de a prezenta lichidatorului judiciar acordul încheiat cu Şantierul Naval 2 Mai S.A. şi/sau cu Statul Român pentru continuarea dreptului de folosință asupra terenului, în condițiile Caietului de sarcini.》
Acest citat oficial din Caietul de sarcini al licitației de lichidare pune degetul pe cea mai mare vulnerabilitate strategică a acestei tranzacții.
În Hotărârea de Guvern citată avem textul:
《…imobilul teren prevăzut la art. 1 se concesionează către Societatea Șantierul Naval 2 Mai – S.A. pentru asigurarea continuității tuturor obligațiilor juridice asumate de către această societate prin contractul de asociere și contractul de închiriere al bunului imobil teren prevăzut la art. 1 alin. (1), anterioare trecerii în domeniul public al acestuia, pe perioada existenței acestor obligații.》
Acest text din HG nr. 763/2024 scoate la iveală un mecanism juridic toxic, o capcană în care Guvernul s-a blocat singur în încercarea de a proteja interesele statului. Din cauza acestei formulări, proiectul din Mangalia riscă să fie îngropat în procese, exact ca dosarul corvetelor.
Caietul de sarcini obligă Rheinmetall ca în 30 de zile să obțină un acord cu Șantierul Naval 2 Mai S.A. pentru continuarea dreptului de folosință. Însă HG-ul citat spune că folosința este blocată „pe perioada existenței acestor obligații” (adică cele vechi, cu Damen).
Șantierul Naval 2 Mai S.A. nu îi poate oferi lui Rheinmetall un drept de folosință „curat” și liber de sarcini, deoarece HG-ul obligă compania de stat să garanteze mai întâi obligațiile din vechiul contract de închiriere și asociere.
Avocații Damen pot folosi exact acest text din HG pentru a bloca acordul în instanță. Ei vor argumenta: „Conform HG 763/2024, terenul este blocat pentru asigurarea obligațiilor noastre din contractul de închiriere din 1997. Statul nu are dreptul legal să transfere folosința acestui pământ către Rheinmetall până când nu se sting definitiv toate litigiile și obligațiile dintre noi și statul român”.
Și dacă nu s-ar lua în seamă acea prevedere, tot ar trebui ca, în cele 30 de zile, Guvernul să adopte o Ordonanță de Urgență (OUG) de modificare a HG 763/2024.
Dar nu avem Guvern. Fără capacitatea de a emite o OUG salvatoare, termenul de 30 de scris în Caietul de sarcini devine o barieră de netrecut, lăsând tranzacția cu Rheinmetall la mila contestațiilor Damen în instanță.
Comitetul Creditorilor este condus de Damen (care deține majoritatea creanțelor), va anula instantaneu aproape toate măsurile de salvare de urgență pe care lichidatorul judiciar (CITR) ar încerca să le ia.
Cercul vicios este acum complet și perfect etanș:
1. Nu avem Guvern pentru a modifica HG-ul care blochează terenul.
2. Compania de stat nu poate da pământul curat lui Rheinmetall în 30 de zile.
3. Lichidatorul (CITR) nu poate prelungi termenul pe cale amiabilă pentru că Damen controlează Comitetul Creditorilor și blochează orice vot.
Următorul termen principal stabilit pentru judecarea contestațiilor încrucișate privind strategia de vânzare și falimentul de la Mangalia este programat pe 22 ianuarie 2027.
În paralel, Damen a atacat decizia prin care judecătorul sindic a permis scăderea succesivă a prețului (mecanismul prin care Rheinmetall a putut cumpăra activele la 138 de milioane de euro în loc de 184 de milioane). Acest apel se află în plină desfășurare pe rolul Curții de Apel Constanța.
Acest decalaj uriaș – licitație câștigată în octombrie 2026, obligație pe teren în 30 de zile, dar procese de fond amânate pentru anul viitor – arată limpede că achiziția este blocată în fașă. Tranzacția rămâne o simplă promisiune pe hârtie, expusă anulării în instanță peste câteva luni.
Tot ce „a salvat” Miruță s-a blocat: Pirochim Victoria SA, Fabrica de Arme Cugir, Fabrica de Muniții Sadu, IAR S.A. (Ghimbav)
Deși programul european SAFE pune la dispoziția României 16,68 miliarde de euro, banii nu au intrat automat în conturile fabricilor pentru a le moderniza peste noapte.
La fel ca în cazul corvetelor, unde s-au semnat hârtii și s-au făcut conferințe de presă triumfătoare, și aceste „salvări” prin programul SAFE au urmat exact același tipar birocratic eșuat:
• Armele de asalt (Cugir / Sig Sauer): Proiectul a picat exact în stilul corvetelor. Licitația uriașă de 816 milioane de euro a expirat fără semnarea contractului, iar fabricile românești au rămas fără transferul de tehnologie promis și fără comenzi.
• Fabrica de pulberi (Pirochim Victoria): În loc să se construiască rapid, proiectul de jumătate de miliard de euro s-a mutat în tribunale. Trimiterea dosarului la rejudecare de către ÎCCJ riscă să lungească procesul ani de zile, timp în care pe terenul respectiv nu se va turna niciun gram de beton.
• Elicopterele (IAR Ghimbav): Uzina autohtonă este ocolită de fluxul real de bani, producția a scăzut dramatic, iar sindicatele vorbesc deschis despre faliment, exact așa cum șantierul naval din Constanța a ratat contractul corvetelor.
• Muniția (Sadu): Rămâne singura care a primit o sumă infimă de 2 milioane de euro (cât bugetul unei firme medii din România), bani care acoperă doar supraviețuirea de pe o lună pe alta, nicidecum o retehnologizare de anvergură.