Pentru noi nu este vorba despre partidul X sau partidul Y, așa cum încearcă unii să ne inoculeze. Ori privim adevărul în față și acționăm în consecință, ori ne mințim singuri și ne asumăm un faliment economic total.
Poate ce scriu eu ajută pe cineva care ia de bună propaganda cu „am salvat șantierul naval” și se apucă să investească într-o afacere conexă, sperând că activitatea de acolo îi va aduce clienți. La fel ca mine, probabil s-a bucurat la auzul veștii că șantierul a fost salvat. Și, de exemplu, decide să dezvolte o firmă de catering.
Realitatea de acum este că licitația pentru lichidarea activelor șantierului naval este blocată în contestații. Cel mai probabil, discuția despre plata comună este referitoare garanția de 10% depusă obligatoriu la astfel de licitații, sumă la care au contribuit împreună Rheinmetall și MSC. Ceea ce s-a comunicat public reprezintă doar intenții, similare cu cele de la fabrica Pirochim Victoria. Acolo, Rheinmetall trebuia să ridice o fabrică de 500 de milioane de euro prin programul SAFE, însă construcția nu a început nici astăzi, proiectul fiind blocat în hățișuri juridice. La Mangalia scenariul se repetă: totul este blocat juridic.
Ironia face ca, pentru a asigura preluarea șantierului din Mangalia, contractul pentru blindatele LYNX de la Mediaș să fie legat direct de cel pentru cele 4 nave pe care trebuie să le producă Rheinmetall. Degeaba vor sta toate blindatele aliniate în curtea fabricii din Mediaș, dacă navele NU vor fi livrate în 2030. Vorbim despre un contract uriaș ce include 298 de blindate Lynx (majoritatea transportoare de trupe, dar și variante de comandament, medicale și lansatoare de rachete), alături de sisteme antiaeriene Skyranger, plus cele 4 nave militare (două de patrulare maritimă de larg și două pentru suportul scafandrilor).
Financiar, politic și legal, aceste acorduri sunt indisolubile. Finanțarea și aprobările au fost gestionate ca un pachet unitar de redresare și înzestrare militară, cu un buget total integrat de 5,7 miliarde de euro. Tehnic, blindatele Lynx NU pot fi livrate dacă programul naval eșuează.
Astăzi, pe 19 octombrie 2026, Rheinmetall a emis un comunicat oficial prin care confirmă intenția de a împărți șantierul în sectoare civile și militare (în parteneriat cu MSC). Totuși, trecerea de la statutul de „câștigător al licitației” la un șantier naval complet funcțional, capabil să construiască nave militare complexe, presupune un volum uriaș de retehnologizare, recrutare de personal și certificări stricte.
Deși ambele programe fac parte din același megapachet SAFE de 5,7 miliarde de euro, această condiționalitate juridică („Clauza Mangalia”) funcționează într-un singur sens:
• blindatele depind de nave;
• navele NU depind de blindate.
Trecerea efectivă la faza de producție în docurile de la Mangalia nu va avea loc mai devreme de jumătatea anului 2027.
Există un decalaj substanțial între adjudecarea activelor și relansarea fizică a activității. Contrar percepției publice, Rheinmetall nu a cumpărat terenul de sub șantier, ci doar activele fizice (macarale, utilaje, clădiri). Conform HG nr. 763/2024, terenul de aproape 800.000 mp aparține domeniului public al Statului Român și este concesionat pe 49 de ani companiei de stat Șantierul Naval 2 Mai S.A.
Caietul de sarcini obligă Rheinmetall ca, în termen de maximum 30 de zile de la licitație, să prezinte un acord semnat cu Șantierul Naval 2 Mai S.A. și/sau cu Ministerul Economiei pentru dreptul de folosință a terenului. Până când acest drept sau o subconcesiune nu este perfectată legal, germanii nu pot introduce muncitori în docuri și nu pot opera utilajele fără riscul de a încălca regimul proprietății publice.
În paralel, fostul partener olandez (Damen) a contestat în instanță procedurile de faliment și modalitatea de valorificare a activelor, ceea ce aduce o stare de incertitudine juridică asupra titlului bunurilor cumpărate. Mai mult, deși politic tranzacția a fost salutată de Guvern, contractul final necesită aprobările formale ale Consiliului Concurenței și CSAT, proceduri care durează de regulă între 3 și 6 luni.
Formalitățile pentru teren și avizele administrative vor consuma, așadar, prima parte a anului 2027. Producția efectivă va demara cel mai probabil în a doua jumătate a anului 2027, lăsând o fereastră extrem de strânsă pentru atingerea termenelor de livrare din perioada 2028-2030.
Prin urmare, antreprenorul care vrea să investească în catering ar face bine să își treacă în calendar că activitatea reală în șantier începe abia după luna iunie 2027 (posibil și mai târziu!). Dacă investește astăzi, riscul de a nu-și putea plăti ratele până atunci este uriaș, iar falimentul devine inevitabil. Poate că citindu-mă va simți o dezamăgire, pentru că realitatea nu se pupă cu planurile lui. Însă, în fapt, îi fac un bine: îi deschid ochii să fie prudent, să nu își îngroape banii și să investească doar atunci când momentul va fi cel potrivit.
Mangalia a suferit recent două lovituri de proporții, prin prăbușirea celor mai importanți piloni ai economiei locale. Pe de o parte, șantierul naval — istoric cel mai mare angajator al orașului — a intrat în blocaj, iar pe de altă parte, turismul a fost puternic afectat de diminuarea drastică a voucherelor de vacanță.
Totuși, o barieră majoră a fost înlăturată. Fostul primar, Radu Cristian, a fost cel care a sufocat componenta comercială a economiei locale, iar eliminarea sa din funcție reprezintă ridicarea unui blestem care apăsa asupra Mangaliei.
Până când șantierul naval își va relua efectiv activitatea, prioritatea noastră trebuie să fie reconstrucția industriei turistice. Trebuie să punem capăt definitiv stilului kitschos și rispei organizate prin care, anul acesta, nu mai puțin de 8.150.000 de lei din bugetul local au fost transferați către OMD Mangalia, acaparată de consilierii locali de la AUR, și gestionați arbitrar de Mohammad Murad.
Această sumă considerabilă ar fi fost suficientă pentru a aduce artiști de talie internațională, precum Shakira, organizând concerte majore care să atragă zeci de mii de turiști din Europa, să mărim capetele de sezon.
În schimbul acestor fonduri, turismul a primit doar un spectacol de tipul „Parada Psihopaților” și un show anacronic, în stil fesenisto-arăbesc, demn de vechiul Album Duminical.
Sunt convins că avem enorm de muncă în perioada de tranziție până la reluarea activității șantierului naval. Mangalia are un potențial economic unic — fiind singurul oraș din Europa care administrează nu mai puțin de șase stațiuni turistice — însă valorificarea lui depinde exclusiv de alegerea unui primar vizionar și competent. Deși am scăpat de administrația Radu Cristian, alternativa actuală se dovedește a fi o adevărată catastrofă.
În perspectiva viitoarelor alegeri locale, se impune o întrebare legitimă: nu v-ați săturat să votăm greșit?
Câți dintre edilii din trecut au avut capacitatea de a anticipa aceste vulnerabilități structurale, de a identifica soluții viabile și de a finaliza proiectele cu celeritate, indiferent de obstacole? Experiența celor opt ani petrecuți în Consiliul Local mi-a demonstrat că „a fi primar” nu e pentru oricine. Paradoxul funcției de primar este unul profund: pentru a câștiga o campanie electorală dură, sistemul te împinge adesea spre compromisuri cinice, însă pentru a fi un primar cu adevărat bun, ai nevoie de o integritate absolută. Și, dincolo de toate, de o inteligență sclipitoare. De obicei câstigă ticalosul care știe să mintă credibil în campanie.