Pronostic? Am afirmat anterior că este posibil să fie eliberat din arestul preventiv – și s-a întâmplat. Am susținut că este posibil să se întoarcă în funcția de primar. Totuși, parcă ar fi prea mult, prea deodată. O astfel de cerere ar putea fi luată în calcul mai târziu, după 4-5 luni de „purtare exemplară”.

Sau poate că adevărul nu mai contează, dacă a intervenit deja celebra „Instituție a Valizei” care să-i șteargă toate ilegalitățile?

Când Primăria Mangalia era condusă de Radu Cristian, Poliția Locală și Arhitectul Șef au amendat abuziv pe cei care ulterior au devenit martori în procesul de corupție în care primarul este judecat, impunându-le sume exorbitante de câte 50.000 lei.

În cadrul cercetărilor DNA, chiar șeful Poliției Locale a declarat în scris că a fost folosit de Radu Cristian pentru a exercita constrângeri și intimidări asupra celor de la care edilul cerea șpagă. Instanța a stabilit deja, prin hotărâre definitivă, că acele amenzi au fost abuzive.

În Primăria Mangalia, încă lucrează persoane care au dat declarații la DNA că au fost complici cu Radu Cristian. Mai sunt alți complici care nu au fost chemați martori, nu au dat declarații. De ce viceprimarul Foleanu Paul a refuzat să returneze sumele încasate cu amenzile abuzive, aplicate unora dintre martori? Ca să constrângă martorii din procesul lui Radu Cristian? Terenurile din Portul Turistic, pentru care a fost dată șpaga din procesul lui Radu Cristian, au fost date nelegal celui care a dat șpaga, cu votul viceprimarului Foleanu Paul, pe atunci doar consilier local.

By menabit