Căile justiției sunt complexe, dar în Mangalia ele par să fi fost pavate cu interesele unui singur om. În trecut, când Radu Cristian părea de neatins, spuneam că cea mai eficientă autoritate este „Instituția Plicului”. Astăzi, privind dimensiunea dosarelor sale, realizăm că nu mai e vorba de plicuri, ci de valize.
O experiență personală: Cum se „fabricau” vinovații
Nu vorbesc din auzite. În 2017, am simțit pe pielea mea cum funcționa mecanismul de protecție. În timp ce apărea scandalul plății milioanelor către avocatul Grimberg, un procuror deschidea un dosar pentru un prejudiciu de 14.000.000 lei la iluminatul public (ADPP), în baza unui raport al Curții de Conturi.
Însă, în loc să fie vizat cel care semna plățile, Radu Cristian făcuse plângere împotriva unor simpli angajați care montau becuri. Oameni nevinovați, folosiți drept paravan. Împreună cu Nicolae Moroianu și Leonard Tănase, am depus o plângere penală pentru a restabili adevărul. Am cerut oficial cercetarea Ordonatorului de Credite, Radu Cristian, care fusese omis din dosar, deși raportul Curții de Conturi îi indica clar abaterile. Am descoperit atunci că procurorul de caz avea drept consilier de specialitate un consultant care încasa sume frumoase chiar de la ADPP. Conflictul de interese era strigător la cer.
Tirada din biroul procurorului
Când am fost citat, am fost întâmpinat nu cu proceduri legale, ci cu o tentativă brutală de intimidare. Fără să mă pot așeza, am fost luat la rost: că de ce „stau ca la bar”, că locuitorii l-au votat pe Radu Cristian și eu vreau să-l dau jos, că l-aș fi înjurat pe Facebook. A urmat amenințarea cu dosar penal pentru „denunț calomnios”. I-am răspuns calm: nu eu am scris raportul, ci Curtea de Conturi. Să facă dosar penal auditorilor, dacă îndrăznește.
Abia după ce am ajuns în audiență la București, la Procurorul General Adjunct și la Inspecția Judiciară, lucrurile s-au mișcat. Procurorul a fost verificat, dosarele au fost preluate de Parchetul General, iar angajații nevinovați au primit, în sfârșit, NUP.
Mită, Abuz și complicii „martori”
Astăzi, Radu Cristian este inculpat pentru o mită de 500.000 de euro (pe lângă alte șpăgi, care cumuleaza încă 120.000 euro). Rechizitoriul spune că banii au fost dați pentru a schimba nelegal titularii unor contracte de închiriere a unor terenuri în Portul Turistic. Dar marea întrebare rămâne: Unde este acuzația de Abuz în Serviciu?
Mita a fost dată pentru a comite o ilegalitate. La acest act au participat, prin semnătură sau vot, Secretarul Municipiului, directorii din primărie și consilierii locali care au ridicat mâna, ignorând referatele de specialitate care spuneau clar că este nevoie de licitație publică. Acești complici apar în dosar doar ca martori. I-a constrâns Radu Cristian să comită abuzurile, le-a pus pistolul la cap?
Consiliul Local a aflat din comunicatele DNA despre aceste fapte și nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului, suntem în fața Art. 267 Cod Penal – Omisiunea sesizării.
Capcana domiciliului
Am sesizat Prefectura și Secretarul Municipiului asupra unui fapt legal incontestabil: Radu Cristian și-a declarat domiciliul la vila sa din Constanța (Siutghiol) pentru a-și exercita drepturile în perioada controlului judiciar. Conform legii, pierderea domiciliului în localitatea unde ai fost ales atrage pierderea mandatului de primar. Deși avocații lui au avut transpirații reci, mizează pe faptul că Secretarul Municipiului Mangalia și „finul” de la Prefectură nu vor da curs petiției și că ne vom judeca ani de zile.
Viitorul Mangaliei
Pe 31 martie 2026, instanța ar putea să îi permită lui Radu Cristian revenirea în funcția de primar. Întrebarea este: mai are cineva forța să se lupte cu această caracatiță? Personal, viața mea este așezată, sunt bine financiar și îmi urmez proiectele. Singurul meu regret rămâne pentru copiii acestui oraș, care merită mai mult decât o administrație coruptă și un viitor „gri”.
Copii din oraș, după ce termină liceul și pleacă la facultăți nu se mai întorc. Cei care rămân, la fel ca și părinții și bunicii lor nu sunt in stare să judece ce le face bine și ce nu. Cel mai bine e să renunți,pentru că nu are rost ca să-ți consumi timpul și energia pentru o cauză demult pierdută.