În anul 2019, când conceptul de „război al dronelor” aparținea exclusiv scenariilor SF sau laboratoarelor militare închise, la Mangalia se scria o pagină de istorie discretă. Am organizat atunci prima lansare din România de drone ghidate sincron prin software.
Împreună cu o echipă de ingineri tătari dobrogeni, dezvoltasem o tehnologie bazată pe Inteligență Artificială, capabilă de acțiuni coordonate în timp real.
Am vrut să prezentăm această tehnologie de Ziua Marinei. Planul era simplu și pragmatic: i-am explicat Șefului de Stat Major al Armatei Române cum o flotilă de drone ieftine, cu încărcătură explozivă, atacând simultan din toate direcțiile, poate scufunda nave inamice poziționate în dreptul Portului Constanța în doar 30 de minute, fiind complet nedetectabile pe radar. Armata a înțeles utilitatea și am primit undă verde pentru demonstrație. Cine nu a înțeles? Primarul Mangaliei, Radu Cristian, care dintr-un blocaj sever de mentalitate și un IQ limitat, a încercat prin toate mijloacele să blocheze evenimentul, dând dovadă de un caracter urât.
Astăzi, vedem la Mangalia o prezentare de drone făcând exact ceea ce noi testam acum 7 ani. Diferența? Softul și AI-ul folosite astăzi de structurile noastre nu mai sunt românești.
Tehnologia din Dobrogea, pe frontul din Ucraina
În timp ce România s-a poticnit în birocrație și orgolii locale, inginerii noștri nu au stat pe loc. Geniul din spatele softului nostru, „R” – un tătar din Mangalia stabilit la București – a continuat să dezvolte codul în timp real. Ulterior, aceste programe au ajuns exact acolo unde era mai mare nevoie de ele: la unitățile independente de elită ale tătarilor crimeene, care astăzi domină cerul de pe frontul ucrainean.
Comunitatea tătară s-a dovedit a fi un pilon militar și tehnologic crucial în regiune:
• Unități de elită: Pe lângă Batalionul 48 de Asalt Separat „Noman Çelebicihan” (integrat în ZSU) și Batalionul „Krym”, unitățile independente de drone – finanțate direct de diaspora globală – au revoluționat tactica de combat. Ei au transformat dronele comerciale în arme de precizie, inventând concepte celebre precum „Drona Dragon”.
• Coordonare la vârf: Impactul lor a fost atât de mare încât, între 2023 și 2025, Ministerul Apărării din Ucraina a fost condus de Rustem Umerov, etnic tătar, cel care a integrat aceste unități independente într-un plan de război centralizat.
• Rezistența ATESH: În paralel, rețeaua clandestină ATESH operează chiar în Crimeea ocupată, transmițând coordonate GPS pentru loviturile strategice asupra bazelor rusești, în ciuda riscului unor condamnări de până la 20 de ani dictate de instanțele rusești.
În mod istoric, România deține în privat mai multe cunoștințe practice în acest domeniu decât multe state care au trimis ajutoare oficiale. Prin colaborări discrete între companii private și cu acordul serviciilor de informații din ambele state, din afara frontului, agenți economici privați din România au studiat proiectele vitale de apărare din Ucraina. Iar când vedem la televizor „simulări de drone” rudimentare prin Dobrogea, e greu să nu zâmbești: cel mai probabil sunt doar dezinformări strategice pentru adormirea vigilenței inamicilor României.
Cazul Șantierului Naval (2018): Modelul francez vs. Ignoranța de la Mangalia
Pentru unii, aceste realități par scenarii de film, însă ele reflectă același tipar de incompetență administrativă. Un moment de cotitură absolut ignorat s-a consumat în anul 2018, într-un moment critic pentru economia locală: coreenii de la Daewoo plecaseră din Șantierul Naval Mangalia, iar olandezii de la Damen nu veniseră încă.
Guvernul României adoptase o Ordonanță de Urgență care permitea companiilor mixte stat-privat să ofere managementul acționarului privat, chiar dacă acesta deținea mai puține acțiuni. OUG-ul a fost însă atacat la Curtea Constituțională (CCR) pentru neconstituționalitate, blocând mecanismul.
În acest context, am analizat și configurat o soluție de inginerie juridică și economică inspirată direct din modelul de succes aplicat la șantierul STX Saint-Nazaire din Franța.
Acolo, când coreenii au intrat în faliment, statul francez stabilise inițial un acord cu gigantul italian Fincantieri pentru preluarea activelor. Structura fusese gândită la 50% versus 50% între investitor și stat. Pentru ca Fincantieri să poată obține controlul operațional (managementul), Statul Francez a acordat 2% din acțiuni către municipalitatea din Saint-Nazaire și regiune (Consorțiul CORENA / Parteneriatul Local).
În baza acelui acord, cele 2% ale municipalității urmau să meargă la vot alături de Fincantieri, asigurând majoritatea de 52% necesară conducerii.
Ulterior, deși acordul fusese bătut în cuie, sindicatele franceze și ceilalți actori politici locali – manipulați agresiv pe o narațiune de tip „suveranist” – s-au opus vehement tranzacției, blocând-o definitiv. Francezii nu au mai vândut acțiunile către Fincantieri, iar statul a naționalizat controlul majoritar. Cu toate acestea, municipalitatea a rămas în acționariat cu acel procent de 2%, un instrument de transparență, ancorare locală și drept de veto în Consiliul de Administrație pentru a proteja locurile de muncă.
Am discutat această soluție cu Iulian Iancu (atunci președintele Comisiei de Industrie și Servicii), care a prezentat-o direct Prim-ministrului Mihai Tudose. Planul era perfect aplicabil la noi: 2% din acțiuni să fie transferate către Municipiul Mangalia, statul român și cumpărătorul privat urmând să dețină câte 49%. Cei 2% ai Mangaliei urmau să voteze pentru managementul privat, garantând stabilitatea, dar dacă investitorul nu-și respecta angajamentele economice și salariale, municipalitatea putea vota alături de stat pentru schimbarea conducerii.
Bucureștiul a fost de acord și mi s-a cerut un singur lucru: adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local (HCL) prin care Mangalia să înainteze oficial această propunere.
Ce s-a întâmplat în Consiliul Local Mangalia? Am luat cuvântul în calitate de consilier local și am expus mecanismul strategic. Reacția colegilor? Toți ceilalți 18 consilieri au înceut să facă mișto, susținând în mod ridicol că „vrea primăria să construiască vapoare”, s-au ridicat de la masă hlizindu-se și au părăsit ședința. Astăzi, mulți dintre ei își amintesc cu regret de acel moment, după ce presa internațională și realitatea au confirmat exact valabilitatea modelului francez.
În lipsa acestei soluții elegante și constituționale, premierul Mihai Tudose a fost forțat să anunțe că Guvernul României își exercită dreptul de preempțiune pentru a cumpăra acțiunile coreenilor. Această decizie politică dură a provocat tensiuni uriașe, culminând cu demiterea forțată a premierului din funcție. Mangalia a pierdut atunci șansa istorică de a deveni co-proprietar cu drept de veto asupra propriului gigant industrial, pur și simplu pentru că decidenții locali nu au avut capacitatea cognitivă de a înțelegen conceptul care li se prezenta.
Sabotarea Festivalului Kurultai: O gafă diplomatică majoră
Miopia administrativă de la Mangalia nu s-a oprit la industrie și tehnologie, ci a lovit direct și în interesele geopolitice ale României. În 2019, am organizat în Portul Turistic festivalul internațional Kurultai, un eveniment de diplomație culturală sub patronajul oficial UNESCO, care a atras peste 10.000 de vizitatori și a adus la aceeași masă miniștri ai economiei, culturii și turismului din România, Kazahstan și Uzbekistan.
După pandemie, am reluat organizarea. Deși costul pentru bugetul local era zero lei (grupul nostru privat plătind integral vizele, zborurile oficialilor, cazarea și logistica), primarul Radu Cristian a ordonat Consiliului Local să scoată evenimentul de pe agendă cu doar câteva zile înainte. Motivul oficial halucinant? A considerat că Uzbekistan și Kazahstan sunt „țări prietene cu Rusia, deci dușmanii noștri”, ignorând complet faptul că toate invitațiile fuseseră aprobate și intermediate prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Radu Cristian a contrazis flagrant realitatea geopolitică: aceste state s-au opus de fapt Rusiei, devenind vitale pentru noi. Nu cred că a făcut-o de putinist, ci doar fiind un ignorant, dar consecința e aceeași.
1. Kazahstanul a fost pilonul care a salvat industria de rafinare din România în timpul crizei energetice, preluând imediat cota de țiței după interzicerea importurilor rusești. Prin gigantul KMG, rafinăria Petromidia funcționează la capacitate maximă, alimentând inclusiv Ucraina și Republica Moldova în momente critice. Mai mult, fondul mixt de investiții româno-kazah dezvoltă proiecte de sute de milioane de euro (centrala de cogenerare de la Midia), iar discuțiile pentru cablul submarin de energie verde din Marea Neagră sunt avansate.
2. Uzbekistanul a devenit un partener comercial strategic în ascensiune pe Coridorul de Mijloc, asigurând României importuri vitale de textile și îngrășăminte chimice, în timp ce companiile IT românești exportă tehnologie pe piața uzbecă.
Concluzia: România crește prin sectorul privat, în ciuda politicului
Există programe de burse bilaterale între România si Kazakhstan, iar sute de studenți kazahi studiază anual în universitățile de profil din România (în special la Ploiești, în domeniul petrolului și gazelor).
O Facultate pentru Turism aveam de gând să promovez pentru a se înființa în Mangalia, deoarece Uzbekistan a deschis granițele . Dar primarul Mangaliei a declarat că vede Uzbekistan ca pe un dușman.
Uzbekistanul reprezintă în prezent una dintre cele mai spectaculoase și dinamice povești de succes din turismul mondial. Dacă în trecut era o destinație izolată, accesibilă doar celor foarte aventuroși, astăzi țara de pe vechiul Drum al Mătăsii s-a transformat într-un magnet pentru turiștii internaționali, mizând pe o combinație unică de istorie fascinantă, modernizare rapidă și o deschidere politică radicală.
Marea deschidere a Uzbekistanului a început la sfârșitul anului 2016, odată cu venirea la putere a președintelui Shavkat Mirziyoyev, după decesul fostului dictator islam Karimov (sub a cărui conducere țara fusese extrem de închisă, birocratică și suspicioasă față de străini).
Noul președinte a înțeles că turismul poate fi motorul economic principal și a eliminat rapid barierele care sufocau industria. Și astăzi este nevoie în Uzbekistan de personal specializat în turism.
Mangalia, la fel ca orașele Gheorgheni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Hațeg, Călimănești etc.,.toate sub 30.000 locuitori, poate inființa o Facultate pentru români și străini. Ar fi soluția pentru redresarea demografică a Mangaliei.
Miniștrii care au fost primiți cu refuz la Mangalia prin interzicerea festivalului Kurultai în oraș ne-au deschis ușile în marile capitale din Asia Centrală. Aceste relații solide de încredere au fost rampa de lansare care a permis grupului nostru ca să coopereze economic.
La sfârșitul anului 2022, am preluat operarea terminalului de minereuri și metale din Portul Constanța și operam marfuri necesare României, aduse din aceste zone. Astăzi, grupul nostru de firme, implementăm proiecte majore de dezvoltare în valoare de 56.000.000 EUR.
Iată cum ambasadorii noștri – sportul și cultura – au deschis cooperarea economică.
Tot ce trebuia să facă o administrație locală era să nu încurce. Să aprobe un spectacol gratuit de drone, să permită intrarea municipiului în acționariatul strategic al șantierului naval sau să lase un festival internațional sub sigla UNESCO să pună orașul pe harta diplomației culturale mondiale.
În Mangalia s-ar fi dezvoltat economia locală, s-ar fi dezvoltat turismul. O facultate înființată ar atrage tineri din România, 400 pe anul de studiu. S-ar fi diminuat dezastrul demografic al Mangaliei. Ceea ce decid cei 19 consilieri locali, împreună cu primarul, are consecințe benefice ori consecințe dezastruoase pentru orașul nostru. Este foarte important pe cine pui ștampila de vot.
România are inteligență, are ingineri, are vizionari și are oportunități uriașe; din păcate, este uneori ținută în loc de oameni mici cu caractere urâte și viziune limitată, blocați în funcții decizionale.