4 ani de război. O țară vecină masacrată. Și o ură de neînțeles în România.
O națiune vecină a fost atacată barbar de Rusia. Au trecut deja mai bine de 4 ani de război crunt. Vorbim despre o întreagă generație de copii care nu știu ce înseamnă normalitatea, care nu au avut șansa, în toți acești ani, să participe la un simplu concert, să se bucure de muzică și de tinerețe.
Zilele trecute, la București, a fost organizat un concert la care au putut participa și tineri din Ucraina. O fărâmă de normalitate pentru niște oameni atacați cu bombe la ei acasă.
Ce a urmat? S-a pornit un val de ură viscerală din partea așa-zișilor „suveraniști” (această denumire modernă și cosmetică pentru fasciști).
Ura lor nu a apărut pentru că muzica ar fi fost „satanistă” sau de proastă calitate. Nu a apărut din motive logistice sau culturale. Ura este strict pentru că acești tineri sunt ucraineni. Așa cum fasciștii au ură pe oameni doar pentru că fac parte dintr-o anumită națiune.
Am ajuns în punctul aberant în care niște oameni sunt urâți pentru că au fost atacați de Rusia și au avut curajul să se apere. Sunt blamați pentru că au luptat pentru pământul lor, sprijiniți financiar și militar de lumea democratică.
Mitul „României sărăcite de refugiați”
Acești mari „patrioți” folosesc mereu aceeași minciună economică.
Să fie clar: România NU a sărăcit din cauza banilor trimiși direct în Ucraina sau cheltuiți cu refugiații.
Sumele alocate direct sunt relativ mici raportat la întreaga noastră economie, iar o mare parte din ele sunt decontate direct de Uniunea Europeană. Adevăratele pierderi financiare – pe care le resimțim cu toții în buzunare – au venit din „unda de șoc” economică generată de agresiunea Rusiei: inflația globală, explozia prețurilor la energie și temperarea creșterii economice din întreaga regiune.
Cu toate acestea, propagandiștii acuză Ucraina pentru că a fost atacată de o putere militară mondială.
Absurdul suprem: îi acuză pe ucraineni că și-au apărat țara și nu s-au lăsat cuceriți, „prelungind” astfel războiul. Dacă te lași violat și jefuit, ești considerat un vecin bun. Dacă te aperi, ești vinovat.
Sindromul „Nea Marin” și capra vecinului
Toată această mentalitate se rezumă perfect într-o veche pildă românească:
Într-o zi, în sat a sosit un străin. S-a dus la nea Marin şi l-a întrebat:
— Nea Marin, eu aş vrea să-ţi dau matale în dar 10 oi. Le vrei?
— Sigur, adu-le!, a răspuns nea Marin.
Străinul a adăugat:
— Dar să ştii că o să-i dau şi vecinului dumitale, numai că lui o să-i aduc 20 de oi!
Nea Marin, negru de supărare, îi spune:
— Aaa, păi atunci nu ne mai aduce nici mie, nici lui! Nu avem nevoie de oile dumitale!
A doua zi, străinul s-a întors şi i-a spus lui nea Marin:
— Să ştii că azi o să-i scot ambii ochi vecinului tău. Dar ție nu o să-ți scot decât un ochi! Ce zici, aşa e bine?
>Nea Marin, cu ochii sclipind de bucurie, a răspuns:
— Daa, asta ar fi minunat! Aşa să facem!
Acesta este Nea Marin „suveranistul”. Este cel dispus să-și piardă un ochi, doar din satisfacția bolnavă de a-l vedea pe vecinul său complet orb și distrus.